Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari
și Pâclele Mici
Deși
denumirea lor ne-ar putea duce cu gândul la ceva uriaș și înspăimântător, vulcanii
noroioși sunt - de fapt – niște ridicături conice (de forma unor pâlnii cu
vârful in sus), care seamană cu niște mușuroaie mai înalte si mai întinse.
Aceste conuri se formează la suprafața pământului, prin erupția gazelor
degajate de zăcămintele de hidrocarburi din subsol (hidrocarburile sunt compuși
chimici, organici, formați din carbon și din hidrogen). Pornind de undeva din
adâncul pământului, gazele emanate iși fac loc către suprafață, împingând în
drumul lor apa si noroiul pe care le întâlnesc în cale. Astfel, în zona prin
care gazele ies în atmosfera (degajând și un miros de sulf), apa și noroiul argilos
aduse din subsol se revarsă, depunându-se în straturi conice și continuând să
bolborosească încet. Deși reprezintă un fenomen rar întâlnit la nivel mondial,
vulcani noroioși putem admira și noi, în România, în zona subcarpatică a
județului Buzău.
Declarată încă din anul 1924 monument al naturii, zona Pâclele Mari - Pâclele Mici (situată în apropierea comunei Berca) este un loc din Europa în care pot fi văzuți vulcani noroioși, fenomene similare înregistrandu-se și în Siberia si in Australia. De altfel, România este o țară - se pare - prielnică vulcanilor noroioși: astfel de fenomene se produc frecvent in Subcarpații de curbură (în special in zona Buzăului), dar au mai fost semnalate, in ultimii 150 de ani, și in alte locuri (lângă Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar și in anumite zone colinare din Moldova - unde micii vulcani noroioși erau numiți “gloduri” sau “ochiuri de gloduri”). Totusi, formele cele mai interesante de vulcani noroiosi - si cu dimensiunile cele mai mari - pot fi intalnite in rezervatia mixta (geologica si botanica) situata la 12 kilometri de Berca, cu o suprafata de aproximativ 30 de hectare.
In zona Paclelor Mici, pe o suprafata de aproape 10 hectare, se afla cei mai multi dintre vulcanii noroiosi, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Aici pot fi vazuti vulcani deja formati, cu cratere in forma unor trunchiuri de con, avand inaltimea intre 2 si 8 metri, iar in varf - mici lacuri de “lava” rece, mai exact un amestec de pamant si apa. Aceasta pare sa clocotesca, scotand bulbuci provocati de gaze. Noroiul, adus din straturile din adancimea scoartei pamantesti, este impins si el - continuu - de gazele naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versantii acestora, sub forma unor paraiase. Aceste mici rauri negricioase se usuca treptat, modificandu-se astfel in permanenta peisajul. In acelasi timp, se formeaza noi “cratere”, care au la inceput marimea unei monezi de 500 de lei.
Zi de zi, noroiul impins de gaze face ca aceste cratere sa se mareasca, intinzandu-se unele catre celelalte, pana se unesc intre ele, dand nastere astfel unor guri de vulcani cu diametre de 2 - 3 metri. Marginile acestor cratere sunt foarte inselatoare: desi par solide si sigure, numai anumite portiuni sunt formate doar din noroi intarit, restul zonelor fiind acoperite de simple cruste sau ramanand inca umede pe directia lavei care se scurge incet.
La cativa kilometri spre nord-est este situat platoul Paclelor Mari, cu o suprafata de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali aflati in centrul platoului. Diametrul fiecaruia dintre acesti trei vulcani masoara peste 100 de metri (adica, este mai mare decat lungimea unui teren de fotbal!). “Poalele” vulcanilor de aici sunt foarte intinse, iar pe acestea apar mai multe cratere secundare si limbi lungi de noroi vinetiu, adesea amestecat cu suvite de titei. Totul, in jurul acestor vulcani, pare pustiu. Multi dintre turistii care vin in zona vulcanilor noroiosi spun ca au impresia ca se afla pe o alta planeta.
Doar cativa copaci reusesc sa supravietuiasca - mai la departare de cratere - pe aceste terenuri sterpe, “inundate” de noroi si acoperite de un strat gros de namol solidificat. Totusi, ca prin minune, pe acest taram neprimitor traiesc doua plante foarte rare: Nitraria schoberi si Obione verrucifera - dupa denumirea lor stiintifica. Sunt plante halofile (adica se dezvolta intr-un mediu sarat, avand de asemenea nevoie de saruri pentru hrana), protejarea prin lege a acestora fiind unul dintre motivele pentru care zona Paclelor Mici a fost declarata rezervatie naturala.
Declarată încă din anul 1924 monument al naturii, zona Pâclele Mari - Pâclele Mici (situată în apropierea comunei Berca) este un loc din Europa în care pot fi văzuți vulcani noroioși, fenomene similare înregistrandu-se și în Siberia si in Australia. De altfel, România este o țară - se pare - prielnică vulcanilor noroioși: astfel de fenomene se produc frecvent in Subcarpații de curbură (în special in zona Buzăului), dar au mai fost semnalate, in ultimii 150 de ani, și in alte locuri (lângă Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar și in anumite zone colinare din Moldova - unde micii vulcani noroioși erau numiți “gloduri” sau “ochiuri de gloduri”). Totusi, formele cele mai interesante de vulcani noroiosi - si cu dimensiunile cele mai mari - pot fi intalnite in rezervatia mixta (geologica si botanica) situata la 12 kilometri de Berca, cu o suprafata de aproximativ 30 de hectare.
In zona Paclelor Mici, pe o suprafata de aproape 10 hectare, se afla cei mai multi dintre vulcanii noroiosi, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Aici pot fi vazuti vulcani deja formati, cu cratere in forma unor trunchiuri de con, avand inaltimea intre 2 si 8 metri, iar in varf - mici lacuri de “lava” rece, mai exact un amestec de pamant si apa. Aceasta pare sa clocotesca, scotand bulbuci provocati de gaze. Noroiul, adus din straturile din adancimea scoartei pamantesti, este impins si el - continuu - de gazele naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versantii acestora, sub forma unor paraiase. Aceste mici rauri negricioase se usuca treptat, modificandu-se astfel in permanenta peisajul. In acelasi timp, se formeaza noi “cratere”, care au la inceput marimea unei monezi de 500 de lei.
Zi de zi, noroiul impins de gaze face ca aceste cratere sa se mareasca, intinzandu-se unele catre celelalte, pana se unesc intre ele, dand nastere astfel unor guri de vulcani cu diametre de 2 - 3 metri. Marginile acestor cratere sunt foarte inselatoare: desi par solide si sigure, numai anumite portiuni sunt formate doar din noroi intarit, restul zonelor fiind acoperite de simple cruste sau ramanand inca umede pe directia lavei care se scurge incet.
La cativa kilometri spre nord-est este situat platoul Paclelor Mari, cu o suprafata de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali aflati in centrul platoului. Diametrul fiecaruia dintre acesti trei vulcani masoara peste 100 de metri (adica, este mai mare decat lungimea unui teren de fotbal!). “Poalele” vulcanilor de aici sunt foarte intinse, iar pe acestea apar mai multe cratere secundare si limbi lungi de noroi vinetiu, adesea amestecat cu suvite de titei. Totul, in jurul acestor vulcani, pare pustiu. Multi dintre turistii care vin in zona vulcanilor noroiosi spun ca au impresia ca se afla pe o alta planeta.
Doar cativa copaci reusesc sa supravietuiasca - mai la departare de cratere - pe aceste terenuri sterpe, “inundate” de noroi si acoperite de un strat gros de namol solidificat. Totusi, ca prin minune, pe acest taram neprimitor traiesc doua plante foarte rare: Nitraria schoberi si Obione verrucifera - dupa denumirea lor stiintifica. Sunt plante halofile (adica se dezvolta intr-un mediu sarat, avand de asemenea nevoie de saruri pentru hrana), protejarea prin lege a acestora fiind unul dintre motivele pentru care zona Paclelor Mici a fost declarata rezervatie naturala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu