Imagini cu Vulcanii noroiosi

Localizare: în comuna Berca din județul Buzău  (DN10- Sătuc- Berca - Joseni - Policiori- Vulcanii Noroioși).

Termenul de “vulcan noroios” specific pentru literatura de specialitate defineste o eruptie lenta sau brusca de noroi insotita de emanatii de gaze si chiar de petrol.

      In subcarpatii Buzaului, vulcanii noroiosi se formeaza datorita emanatiilor de gaze din zonele cutate si faliate ce aduc la suprafata noroi. In zona Berca-Arbanasi se gasesc 3 areale cu vulcani noroiosi, acestea fiind

·                     Pâclele Mari - se afla al o altitudine de 322m si au o suprafata de 22ha,

·                     Pâclele Mici - se afla al o altitudine de 341m si au o suprafata de 16.5ha,

·                     Pâclele de la Beciu - se afla la o altitudine de 280m si au o suprafata de 800m².

Vulcanii noroiosi au fost remarcati pentru prima data la noi in tara la Berca (Buzau), de catre Francezul H. Cognand in anul 1867, cu ocazia unor prospectiuni petrolifere si mai tarziu au fost descrisi si de Grigore Cobalcescu(1883), Grigore Stefanescu (1890).

            Fenomenul de "vulcan noroios" este cunoscut in intreaga lume si se deosebeste de vulcanii propriu-zisi prin produse de eruptie, forme si dimensiuni. Ei iau nastere datorita eruptiei gazelor naturale, a miscarilor seismice si chiar a emanatiilor postvulcanice.

      Vulcanii noroiosi pot fi clasificati in 3 mari categorii dupa felul aparitiei:

·        vulcani noroiosi datorati eruptiei gazelor naturale

·        vulcani noroiosi datorati emanatiei gazelor vulcanice

·        vulcani noroiosi de origine seismica

"Relief selenar"

     Ploile torentiale, despaduririle intense, alunecarile de teren profunde sau de suprafata, scurgerile de noroi, dau intregii depresiuni un aspect bizar selenar.  La acestea se mai adauga faptul ca aici se intalnesc si o serie de plante rare: gardurarita- o planta central asiatica ce se gaseste la limita vestica a arealului, aceasta fiind unica in tara, colilia - pinul stepic, iarba de sadina, ruscuta de primavara, soschiul.

Plante întâlnite în arealul vulcanilor noroioși

Vulcan activ la Pâclele Mari

Vulcan activ la Pâclele Mici

Vulcanii noroioși pe Glob

Vulcanii noroioși pe Glob

Vulcanii noroioşi sunt formaţiuni geologice destul de rar întâlnite, iar ţara noastră este una din puţinele care au acest fel de vulcani cu lavă rece. Aceştia sunt creaţi de gazele naturale care-şi croiesc drum de la adâncimi de circa 3.000 de metri spre suprafaţa pământului, printr-un strat de sol argilos, în combinaţie cu pânza freatică. Deşi nu sunt unici în România, cei mai cunoscuţi sunt cei din localităţile buzoiene Berca şi Scorţoasa.

Erupţia unui astfel de vulcan formează la suprafaţă nişte conuri prin întărirea noroiului în contact cu aerul. Noroiul venit din adâncurile pământului este foarte lichid, motiv pentru care conurile au înălţime mică, năruindu-se uşor. Ploile modelează şi ele permanent acest areal, săpând în cratere mici canioane ce dau în întregime un aspect parcă de pe altă planetă locului respectiv. Peisajul pare dintr-un film SF, nori gri bolborosesc din craterele mai mari sau mai mici, iar în aval locul crapă sub razele soarelui, fiind deopotrivă frumos şi înfricoşător.

În lume, există peste 1.000 de astfel de vulcani, mulţi aflându-se pe fundul mărilor şi oceanelor. În Europa sunt destul de rari, existând vulcani noroioşi în Rusia, Ucraina, Italia şi în câteva zone din Republica Moldova. În anul 1974, locuitorii unui sat basarabean pe nume Bărboieni au observat pe un câmp din apropierea satului că a crescut un con de pământ de doi metri şi jumătate, din care iese materie argiloasă de culoare gri-albăstruie, care, după ce se usucă, devine de culoare mai deschisă şi se fisurează. În jurul vulcanilor noroioşi solul este sărăturos şi sulfuros, lipsit de vegetaţie.

În general, vulcanii noroioşi nu prezintă pericole, însă s-au mai întâmplat şi erupţii majore care au dus la adevărate dezastre, cum a fost cazul erupţiei unui vulcan noroios din Indonezia. În luna mai a anului 2006, în localitatea indoneziană Sidoarjo a erupt un vulcan noroios uriaş, specialiştii fiind de părere că este chiar cel mai mare din lume, "lava" de noroi întinzându-se pe 440 de hectare. Au fost distruse de nămol patru sate, cu tot cu drumurile adicente, plantaţiile de orez din întreaga zonă, 24.000 de oameni fiind evacuaţi de urgenţă. Din păcate, au murit atunci şi 14 oameni.

În Azerbaidjan, se află în jur de 400 de vulcani noroioşi, iar în 2001, unul dintre ei a emanat flăcări de 15 metri înălţime, din cauza gazelor aflate la adâncime mare, fenomen foarte rar întâlnit la vulcanii noroioşi.

Gazele care însoţesc aceste erupţii sunt legate fie de fenomene vulcanice propriu-zise (în America Centrală, Noua Zeelandă, Islanda, Italia), fie de surse de petrol sau gaze (Caucaz, România).

În ţara noastră, vulcanii noroioşi au aspect diferit de la o zonă la alta şi se numesc: gloduri, fierbători, bolboroase în Oltenia; ochiuri în Moldova; zalte în Transilvania; pâcle, fierbători, sărături în Muntenia.

Cei mai cunoscuţi şi mai vizitaţi de turiştii de la noi şi uneori de cei din străinătate sunt vulcanii noroioşi din judeţul Buzău, pe teritoriul comunelor Scorţoasa, numiţi Pâclele Mari, şi Berca, numiţi Pâclele Mici, declaraţi rezervaţii naturale. În Transilvania, vulcani noroioşi, de mai mică spectaculozitate faţă de cei din Buzău, sunt în judeţele Harghita, Mureş, Braşov şi Bistriţa-Năsăud. 

Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici

Vulcanii noroioși de la Pâclele Mari

și Pâclele Mici

               Deși denumirea lor ne-ar putea duce cu gândul la ceva uriaș și înspăimântător, vulcanii noroioși sunt - de fapt – niște ridicături conice (de forma unor pâlnii cu vârful in sus), care seamană cu niște mușuroaie mai înalte si mai întinse. Aceste conuri se formează la suprafața pământului, prin erupția gazelor degajate de zăcămintele de hidrocarburi din subsol (hidrocarburile sunt compuși chimici, organici, formați din carbon și din hidrogen). Pornind de undeva din adâncul pământului, gazele emanate iși fac loc către suprafață, împingând în drumul lor apa si noroiul pe care le întâlnesc în cale. Astfel, în zona prin care gazele ies în atmosfera (degajând și un miros de sulf), apa și noroiul argilos aduse din subsol se revarsă, depunându-se în straturi conice și continuând să bolborosească încet. Deși reprezintă un fenomen rar întâlnit la nivel mondial, vulcani noroioși putem admira și noi, în România, în zona subcarpatică a județului Buzău.
                              Declarată încă din anul 1924 monument al naturii, zona Pâclele Mari - Pâclele Mici (situată în apropierea comunei Berca) este un loc din Europa în care pot fi văzuți vulcani noroioși, fenomene similare înregistrandu-se și în Siberia si in Australia. De altfel, România este o țară - se pare - prielnică vulcanilor noroioși: astfel de fenomene se produc frecvent in Subcarpații de curbură (în special in zona Buzăului), dar au mai fost semnalate, in ultimii 150 de ani, și in alte locuri (lângă Ocna Sibiului, la Homorod, la Bazna, pe dealurile Transilvaniei, dar și in anumite zone colinare din Moldova - unde micii vulcani noroioși erau numiți “gloduri” sau “ochiuri de gloduri”). Totusi, formele cele mai interesante de vulcani noroiosi - si cu dimensiunile cele mai mari - pot fi intalnite in rezervatia mixta (geologica si botanica) situata la 12 kilometri de Berca, cu o suprafata de aproximativ 30 de hectare.
                   In zona Paclelor Mici, pe o suprafata de aproape 10 hectare, se afla cei mai multi dintre vulcanii noroiosi, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Aici pot fi vazuti vulcani deja formati, cu cratere in forma unor trunchiuri de con, avand inaltimea intre 2 si 8 metri, iar in varf - mici lacuri de “lava” rece, mai exact un amestec de pamant si apa. Aceasta pare sa clocotesca, scotand bulbuci provocati de gaze. Noroiul, adus din straturile din adancimea scoartei pamantesti, este impins si el - continuu - de gazele naturale spre gura vulcanilor, de unde se prelinge pe versantii acestora, sub forma unor paraiase. Aceste mici rauri negricioase se usuca treptat, modificandu-se astfel in permanenta peisajul. In acelasi timp, se formeaza noi “cratere”, care au la inceput marimea unei monezi de 500 de lei.
                      Zi de zi, noroiul impins de gaze face ca aceste cratere sa se mareasca, intinzandu-se unele catre celelalte, pana se unesc intre ele, dand nastere astfel unor guri de vulcani cu diametre de 2 - 3 metri.  Marginile acestor cratere sunt foarte inselatoare: desi par solide si sigure, numai anumite portiuni sunt formate doar din noroi intarit, restul zonelor fiind acoperite de simple cruste sau ramanand inca umede pe directia lavei care se scurge incet.
                      La cativa kilometri spre nord-est este situat platoul Paclelor Mari, cu o suprafata de aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile foarte mari ale celor trei vulcani principali aflati in centrul platoului. Diametrul fiecaruia dintre acesti trei vulcani masoara peste 100 de metri (adica, este mai mare decat lungimea unui teren de fotbal!). “Poalele” vulcanilor de aici sunt foarte intinse, iar pe acestea apar mai multe cratere secundare si limbi lungi de noroi vinetiu, adesea amestecat cu suvite de titei. Totul, in jurul acestor vulcani, pare pustiu. Multi dintre turistii care vin in zona vulcanilor noroiosi spun ca au impresia ca se afla pe o alta planeta.
            Doar cativa copaci reusesc sa supravietuiasca - mai la departare de cratere - pe aceste terenuri sterpe, “inundate” de noroi si acoperite de un strat gros de namol solidificat. Totusi, ca prin minune, pe acest taram neprimitor traiesc doua plante foarte rare: Nitraria schoberi si Obione verrucifera - dupa denumirea lor stiintifica. Sunt plante halofile (adica se dezvolta intr-un mediu sarat, avand de asemenea nevoie de saruri pentru hrana), protejarea prin lege a acestora fiind unul dintre motivele pentru care zona Paclelor Mici a fost declarata rezervatie naturala.